Picture details

Last modified: 2019-03-12 16:41:45

The bell is 10 cm high and weight 135 g.

DOREI
According to Museum about Japanese Clay Bells, Nihon Dorei Kan 日本土鈴館

The history of clay bells (dorei 土鈴) dates back to the Jomon period (10,000 B.C. – 3,000 B.C.).
They were thought to be effective against evil spirits and may have also been used to call slaves and servants.
Clay bells infuse a feeling of nostalgia and provide a pleasant sensation.
They are often given or purchased at New Years, especially bells depicting the current year’s zodiac animal.

***

Clopoţelul măsoară 10 cm şi are 135 g.

Conform Muzeului japonez al clopoţeilor: Nihon Dorei Kan 日本 土 鈴 館
Istoria clopoţeilor de lut (dorei 土 鈴) datează din perioada Jomon (10.000 B.C. - 3000 BC).
Se credea că sunt eficienți împotriva duhurilor rele și s-au folosit de asemenea pentru a apela sclavii și slujitorii.
Clopoțeii scuturaţi induc un sentiment de nostalgie și oferă o senzație de relaxare.
Ei sunt adesea oferiţi sau achiziționaţi la Anul Nou, în special cei care reprezintă animalul zodiacal din anul curent.

***

1. The Biwa
The biwa (琵琶) is a Japanese short-necked fretted lute, often used in narrative storytelling. The biwa is the chosen instrument of Benten, goddess of music, eloquence, poetry, and education in Japanese Buddisim.
The biwa arrived in Japan from China and Korea approximately 1300 years ago. There is also evidence that biwa instruments came from the Indian lute tradition. In the 9th century the Mõsõ (blind monks') biwa began to be used by blind musicians as an accompaniment to chanted religious texts and sutras.

***
Biwa (琵琶) este o lăută japoneză cu gât scurt, adesea folosită în povestirea narativă. Biwa este instrumentul ales de Benten, zeița muzicii, a elocvenței, a poeziei și a educației în Buddisimul japonez.
Biwa a sosit în Japonia din China și Coreea cu aproximativ 1300 de ani în urmă. Există, de asemenea, dovezi că instrumentele biwa provin din tradiția indiană a lăutei. În secolul al IX-lea, au început să fie folosite de Mõsõ (călugării muzicieni orbi) ca acompaniament pentru textele religioase și sutre.

***